Asset 12
Eye Desaturate
Invert Mode Inverse Color
Link Highlight links
Keypad Keyboard navigation
Triangle Black cursor
Triangle White cursor
Remove Circle Small text
Add Circle Large text
Refresh Reset
Close Close
Call
Phone: (022) 74-19-16

Cum protejăm creierul după COVID-19?

După mai multe evaluări, specialiștii au ajuns la concluzia că COVID-19, concomitent cu alte daune, declanșează procesul de îmbătrânire prematură. Pentru a evita această situație, neurologii recomandă practicarea activității fizice, inclusiv a sportului, asigurarea unei alimentații bogate în nutrimente vitale și evitarea situațiilor stresante.

Potrivit neurologului Erkin Shamsiev, procesul de îmbătrânire timpurie demarează din cauza modificărilor nedorite produse în organism în urma epuizării stresante, cauzate de boală. În primul rând, o persoană bolnavă de COVID-19 se autodistruge moral și se confruntă cu fobii și anxietate. În al doilea rând, organismul este atacat direct de virus.

Afectarea plămânilor de SARS CoV-2 dereglează schimbul de gaze, inclusiv alimentarea creierului cu oxigen. În consecință, apar semnele encefalopatiei – o afecțiune legată de distrofia țesutului creierului și afectarea funcției lui. Bolnavii acuză dureri de cap, vertijuri, tuse, dispnee și pierderea mirosului.

După infectare cu SARS-CoV-2, sistemul imunitar atacă sistemul nervos central. Din această cauză, anticorpii a căror sarcină este să atace sursa infecției, atacă proteinele din creier.

Specialiștii recomandă persoanelor care au trecut prin experiența COVID-19 să întreprindă măsuri de întărire a imunității epuizate prin practicarea înotului, sportului, fitness-ului, inclusiv prin alimentarea corectă și sănătoasă. Totodată, acestea trebuie să scape de kilogramele în plus, să petreacă mai mult timp în aer liber, să abandoneze fumatul și alcoolul, să consume mai multe legume și fructe pentru a evita avitaminozele.

Sursa: Revista „Cronica Sănătății”, publicație editată de ANSP

Fresh Articles